Un șofer român a primita o amendă, după ce nu a plătit taxa de autostradă, în Austria. Timp de un an și jumătate, cetățeanul a ignorat obligația de a plăti taxa respectivă, chiar și în condițiile în care autoritățile austriece l-au notificat în acest sens. Ulterior, cetățeanul a ajuns să fie executat de instanțele românești.
Întreaga situație a început în vara lui 2023, când un șofer român, din Focșani, a fost detectat de camerele de supraveghere de pe autostradă când circula cu un autoturism fără vigneta obligatorie. În urma acestui fapt, autoritățile din Austria au emis o amendă de 400 de euro. Cetățeanul român ar fi primit o serie de notificări din partea autoritățile austriece, însă le-ar fi ignorat.
În acest sens, autoritățile din Austria au cerut sprijinul instanțelor românești pentru executarea sancțiunii. La un an distanță, în aprilie 2024, a fost emisă o hotărâre definitivă pe numele șoferului român. Prin intermediul hotărârii, cetățeanul era obligat să plătească amenda.
Sancțiunea a fost recunoscută și executată de Judecătoria Focșani, în conformitate cu art. 292 din Legea 302/2004. Amenzile mai mari de 70 de euro, aplicate în alte state membre ale UE, pot fi puse în executare în România. Judecătoria Focșani a dispus ca amenda de 400 de euro să fie achitată de șoferul român.
Potrivit legii, cetățeanul român, care a fost amendat cu 400 de euro, poate să conteste decizia instanței în termen de zece zile de la comunicare. Altfel, va trebui să plătească amenda. Prețul unei taxe pentru autostradă pornește de la 8,60 euro pe zi. În anumite secțiuni se pot aplica taxe suplimentare de până la 13,50 euro/zi, arată ziarulromanesc.at.
V-ar putea interesa și:
Sursă foto: Envato (caracter ilustrativ)